Iarnă ..

Brrr! 

Odată cu sosirea sezonului rece, (mai rece decât mâinile mele), am reușit să fac un pic de curățenie interioară, ceea ce înseamnă că am scăpat de urmele de noroi lăsate de bocancii cu care am mers prin toamnă, și-apoi prin suflet. Ceea ce înseamnă că m-am purificat și că acum pot să respir și să mă înalț în mine...Scăpând de vechituri și eliberându-mă de ceea ce nu-mi aparținea și nu mă definea, am început să umplu rafturile cu dulceață de vis și borcane mari de tocană de gânduri, care, ce-i drept, nu e la fel de gustoasă ca a mamei, căci e făcută din fire de iarbă crude, muguri de magnolie, un pic de soare și flori de cireș... dar care face bine spiritului, în zilele în care fulgii de zăpadă nu se strâng grămadă pe pervazul ferestrei, ci se ascund, timizi, în mine. Abia am așteptat să ningă, am așteptat cu emoție, ca un copil. Dar tot ca unui copil, îmi era frică. Îmi e frică să nu îngheț și pe dinăuntru. Mâinile reci, nasul roșu și aburul fumegând al dimineții, sunt dovada clară că încă exist. Dar am nevoie, (nu e un moft, nu e o dorință), ci o nevoie simplă și firească de căldură. De căldura unor brațe și a unui suflet frumos, dar la fel de complicat și neliniștit ca al meu, căci doar așa m-ar putea înțelege. Perechea potrivită pentru mâinile mele. Sunt atât de singure... și atât de reci... (p.s: asta înseamnă că sunt sinceră!)