La multi ani Romania?

Sincer, mi-e scarba de tot ce se intampla pe facebook de aseara .. S-a trezit patriotismul in toti, toti sunt mandri ca sunt romani pe 1 decembrie . De ce nu aratati mandria asta tot timpul, in fiecare zi .. indiferent de data la care ne aflam? Tot mai multe poze de profil cu steagul Romaniei, cu minunata idee a Pro Tv-ului : Si eu iubesc Romania!
Nu trebuie sa fie 1 decembrie ca sa aratati dragostea pentru tara voastra, daca tot sunteti asa mandri ar trebui sa aveti poze cu steagul Romaniei tot timpul, nu doar cand reclamele de la TV va amintesc ca e Ziua Nationala a Romaniei . Sa nu mai spun de link-urile cu imnul tarii, cu " Treceti batalioane romane, Carpatii" .. Cine va opreste sa postati link-urile astea si-n restul zilelor? Nu stiu, nu cred ca daca o data pe an va dati mandri ca sunteti romani asa si este .. Poate unii din voi nici macar nu simtiti mandria asta, dar postati tot felul de chestii si de mesaje cu " La multi ani Romania! Mandru ca sunt roman!" doar asa, ca asta face toata lumea si na, sa fiti si voi in rand cu ei. Eu, nu am zis niciodata ca as fi mandra de tara mea (nu zic ca nu sunt) , nu m-am "dat in spectacol" cu poze cu steagul, imnul, si tot ce mai e pe facebook .. Da, imi iubesc tara dar nu trebuie sa postez asta pe facebook ..
Schimband subiectul, azi e prima zi de decembrie .. a sosit asa repede incat nu stiu cum sa iau aceasta (re)venire . O sa-mi ia ceva timp sa ma obisnuiesc cu luna a XII-a dar .. abia asteptam sa spun  : Da, e iarna iar! :)

Vine Crăciunul .. să fim mai buni, să tăiem porcul!

Nu știu ce se întâmplă, dar am impresia că am rămas în urma timpului. Văd la televizor reclame cu Moș Crăciun, am primit e-mailuri cu oferte de cadouri pentru Crăciun, ba am văzut că se difuza și un film cu celebrul personaj citat mai sus, acum câteva nopți când m-a pus insomnia sa dau drumul la televizor.
De-aia stau și mă întreb: oare suntem la sfârșitul lui octombrie/începutul lui noiembrie, așa cum am eu impresia, sau timpul a galopat mult mai rapid decât mine și suntem deja pe la mijlocul lui decembrie? Fiecare moment e unic prin simplul fapt ca este trait o singura data in viata iar dorinta de a starni un zambet si un suras cald, ne motiveaza pe toti sa oferim si sa daruim cadouri din inima, care sa impresioneze persoanele speciale noua. Iar cum filele calendarului s-au rupt una cate una apropiindu-se de final, imi dau usor seama ca in scurt timp va veni Craciunul, cu forfota cotidiana si spiritul aparte al unei sarbatori ce mie mi-a placut mereu, facandu-mi inima sa bata mai tare atunci cand ma gandeam la Mos Craciun, impodobirea bradului, primitul cadourilor si primii fulgi de nea.Cele mai simple lucruri sunt adesea considerate a fi minuni, iar perioada Craciunului imi aminteste mereu de goana dupa cadouri, stresul gasirii celui perfect si nu in ultimul rand, emotia daruirii. Sunt imagini ce-mi vor ramane in minte mereu chiar daca nu mai sunt copilul de altadata. Cu toate astea spiritul mi-a ramas si sunt dezamagita adesea, cand vad cum unii oameni aleg sa faca diverse cadouri doar de dragul de a le face, din obligatie si din graba de a mai economisi ceva timp pentru activitati ce oricum nu le-ar aduce nici un beneficiu. Mentalitatea s-a schimbat indiferent daca ajungem sa cautam prin magazine traditionale sau ne rezumam la cadouri online fenomen aflat intr-o continua ascensiune in ultima perioada. Dar indiferent de locul in care cautam, important e ca ceea ce va contine cadoul sa nu fie nimic altceva decat un lucru, un obiect care sa bucure, sa inspire si sa imprime in mintea persoanei, amintirea unui gest sublim facut din suflet, din pasiune, creativ si sincer. 

Nu sunt puternică ..

De când cu feisbucul ăsta, văd tot felul de vorbe de duh înşirate pe pereţii oamenilor, unele tembele, altele de-o înduioşătoare banalitate. Câteva geniale (de obicei citate din clasici, că ăia sunt geniali), cele mai multe dulcegării stupide ori teorii motivaţionale ce sună bine pe hârtie, dar clincăne a tinichea în viaţa reală. Pentru că sunt, în 99 % dintre cazuri, inaplicabile, deci utopice. Recunosc, mă las uneori mişcată chiar şi de acestea din urmă. Vibrez un pic la concepte pe care tare mi-ar plăcea să le adopt, asta dacă n-aş fi fost om, ci zeu, dacă n-ar fi curs prin venele mele sângele asta învolburat, chinuit de slăbiciuni, de confuzii, de trăiri şi de porniri contradictorii. Însă paradoxurile mele nu seamănă deloc cu paradoxurile atât de iubite de înţelepţii Facebook-ului. Paradoxurile mele, de tipul “voiam să pleci, voiam să şi rămâi…” mă sleiesc de puteri, îmi sfâşie avântul, îmi consumă bruma de combustibil sufletesc.

De-a lungul anilor, mi-au tot spus prietenii, părinţii, iubiţii că sunt un om puternic. Mi-au repetat obsesiv chestia asta oameni pe care-i vedeam dând cu pumnul în ziduri şi trecând de partea cealaltă a lor. Unii chiar m-au lăsat în urmă, presupusa mea capacitate de-a cădea mereu în picioare le-a tocit mustrările de conştiinţă şi le-a anihilat gândul că gestul lor m-ar putea răni de moarte. Iar eu am sfârşit urându-i şi iubindu-i deopotrivă, într-o lume în care e musai să te hotărăşti ce naiba simţi. Şi ideal e să simţi lucruri frumoase, pozitive, înălţătoare…

„A fi puternic înseamnă a iubi pe cineva în linişte.

A fi puternic înseamnă să radiezi de fericire atunci când eşti trist.

A fi puternic înseamnă a încerca să ierţi pe cineva când nu merită iertarea.

A fi puternic înseamnă să aştepţi atunci când nu se aşteaptă nici un răspuns.

A fi puternic înseamnă a rămâne calm într-un moment de disperare.

A fi puternic înseamnă a arăta bucurie când nu o simţi.

A fi puternic înseamnă a zâmbi atunci când vrei să plângi.

A fi puternic înseamnă a face pe cineva fericit atunci când tu ai inima frântă.

A fi puternic înseamnă a consola pe cineva când cel care are nevoie de consolare eşti tu.”

Nu sunt puternică, pentru că nu pot să fac nimic din tot ce scrie mai sus. În cazul multor alineate, nici nu vreau. Şi mă gândesc că m-am adunat cu cine mă asemăn, pentru că nu observ să am parte de prea mulţi oameni puternici în jurul meu. Pe mine nu m-a iubit nimeni, slavă Domnului, în linişte. (Dacă e cineva, te rog, fă gălăgie! ) N-am văzut pe nimeni radiind de fericire când e trist, nu m-a iertat nimeni când nu meritam nicio iertare, nu mi-a suportat nimeni tărăgănările, n-am văzut disperări trecute cu calm, cu veselie, cu zgârcenie de lacrimi. N-am văzut om cu inima frântă care să facă pe cineva fericit. Un om cu inima frântă e un spectacol trist prin definiţie…

La ultimul punct, nu ştiu… poate că s-a mai găsit câte un suflet care să uite de ale lui ocupându-se de-ale mele. Mama mea, prietena mea bună.

Şi totuşi, merg înainte, poate nu aruncând cu buzduganul în porţi, dar strivind sub greutatea visurilor mele orice obstacol. Nu sunt puternică, dar noroc că mai pot să visez…

Stări. Sentimente.

E una din zilele proaste in care vreau sa vorbesc cu tine dar sunt prea orgolioasa ca sa-ti scriu iar tu nu ai de gand sa o faci . Vreau doar sa stii ca mi-e dor .. O usoara si fina depresie imi da tarcoale. Si nu,nu mint. Pentru ca simt asta. Pentru ca ma simt doborata,si nu mai am cu ce sa dreg adevarul crud,nu mai am minciuni cu care sa ascund singuratatea care ma doboara si ma face si mai inofensibila.As vrea ca ura si nebunia pe care o simt sa se poata exprima in cuvinte pe care sa le astern pe o coala de hartie,dar nu se poate si innebunesc si mai mult.Mintea isi smulge firele de par din cap si se loveste de peretii capului meu.Nu mai stie ce sa imi spuna.Nu mai aud vocea din interior,vocea ratiunii,doar sufar.Si este o suferinta cruda,care te sufoca treptat ,asteptand parca sa imi iau singura sperantele,sa ma vada tarandu-ma la picioarele ei ,implorand-o sa ma crute,sa imi ofere macar cateva amintiri placute,macar cativa prieteni,macar un singur rost al vietii mele insipide .Vreau sa existe cineva care sa ma ridice de jos,sa-mi spuna ca totul va fi bine,dar nu este nimeni.Nimeni,nimic,niciodata…Cuvinte prea mari ca sa le indes intr-o pagina prea murdara ca sa fie citita si inteleasa.Nu ma astept sa ma inteleaga cineva,nu ma astept sa ma inteleg eu.Nu ma astept la nimic.
Nu cred ca merita sa mai continui ceva care ar putea dura la nesfarsit : eu scriind ale mele dureri si temeri,chinuindu-mi sentimentele sa moara de tot,curmand fiecare speranta a ratiunii mele,terminand oricare urma de bucurie.
Doar agonie e acum,doar agonie o sa fie.
Aici inchei.Imi sterg lacrimile,inchid ochii si visez la fericire.Caci inca mai pot visa…

                             P.S- nu ma intrebati ce am patit, nu e nevoie sa va prefaceti interesati .